Un tânăr de 19 ani a fost reținut de polițiștii din Ianca, după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe DN2B, la ieșirea din oraș, pe fondul consumului de alcool și al conducerii unui autovehicul cu permisul suspendat.
Incidentul a avut loc duminică, 4 ianuarie, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. Evenimentul s-a petrecut pe DN2B, pe sensul de mers dinspre Buzău către Brăila.
La fața locului, oamenii legii au identificat două autoturisme implicate în coliziune. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul unuia dintre autovehicule, un tânăr de 19 ani, avea dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeași zi, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 5 ianuarie, procurorul de caz a decis ca tânărul să fie cercetat în continuare sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.



















Leave a Reply